Cum am invatat sa tin anxietatea sub control

Zilele trecute am  primit o provocare pe instagram, sa spun 5 lucruri despre mine, lucruri pe care voi nu le stiti. Unul dintre cele 5 a fost faptul ca am avut probleme cu anxietatea. Am primit multe mesaje in care m-ati intrebat daca mai am probleme, daca am trecut peste si cum.

Sunt trei ani de cand scriu pe fashoniac.com, si abia acum am invatat sa vorbesc liber si deschis despre cine sunt eu in spatele blogului. Va intrebati probabil ce treaba are anxietatea cu moda? Nu are, nu se asorteaza, dar in viata nu se potrivesc toate asa cum vrei, esti mereu luat prin surprindere si izbit ori de cate ori nu esti pe faza.

Cum a inceput totul si cum am inteles care e treaba cu anxietatea? Iti povestesc ca sa intelegi ca fiecare atac de panica sau stare de anxietate e generata de ceva ce exista in trecutul tau, in copilarie sau adolescenta, e generata de osuparare sau o frustrare. Pe scurt, acum 8 ani aprox am avut doua decese in familie, a murit unchiul meu, care imi era ca un tata, la doua saptamani a decedat si bunica mea. A fost socant  pentru ca niciunul dintre ei nu a fost bolnav. Cand am primit vestea eram in anul 2 de faculta in sesiune, am ratat sesiunea, am ramas cu multe restante, am incercat sa fac fata la tot ce se intampla in jurul meu cum am stiut mai bine. Am stat in camin, invatam noaptea, cafeaua era la ordinea zilei, multa si facuta la ibric, coca cola la fel, de energizante nici nu mai zic… Am avut colege de camera foarte faine, care mi-au fost alaturi in toata perioada aceea. Cand credeam ca totul s-a terminat, si incepeam sa accept ca ei nu mai sunt, am sarit intr-o noapte din somn, se invartea toata camera cu mine, eram super palida, simteam ca imi iese inima din piept si nu puteam vorbi sau respira. Am crezut ca mor, n-am murit. Am crezut ca lesin, n-am lesinat. Fetele s-au speriat si m-au dus la urgente. Dupa 20 de minute de asteptat si o perfuzie cu calciu am plecat linistita in camin. La doua saptamani dupa episodul acesta ma apucat altul. M-am dus singura la urgente, eram super speriata, imi amintesc ca medicul de acolo nu a vrut sa imi faca nimic. Mi-a zis sa stau jos si sa astept. Nu intelegeam ce e cu omul asta si de ce nu  face nimic sa imi revin. M-a intrebat daca am trecut prin vreun soc…Pana sa terminam discutia imi revenisem singura, fara calciu si alte injectii.

Am plecat de acolo gandindu-ma ca nu mai am ce sa caut la urgente, ca sigur am o boala nasoala si astia nu sunt in stare sa o gaseasca, incepusem sa merg pe la tot felul de medici, sa ma caut de tot felul de boli, sa imi fac analize peste analize ca sa vad care e problema.

Ghiciti ce? Analizele mele erau perfecte si totusi de ce ma simteam groaznic? Atacurile de panica incepusera sa fie tot mai dese, aveam stari de panica fara motiv, mergeam pe strada si simteam ca pur si simplu cateodata o iau razna. Nu mai stiu cate atacuri de panica am facut, cred ca vreo trei, problema era starea constanta de panica cu care ma luptam. Incepusem sa lucrez intr-o corporatie, aveam 22 de ani si nu intelegeam ce se intampla cu mine. M-am gandit de prea multe ori ca o iau razna, starile se accentuau in situatiile stresante, ma durea pieptul de innebuneam, nu puteam respira, era felul in care corpul meu imi arata ca nu reactionez ok la stres.

Mi-am dat demisia pentru ca pur si simplu nu imi placea ce fac si mi-am dorit sa incerc altceva. M-am angajat in alta corporatie unde am dat peste o tipa mega dificila, tipa asta era sefa mea, cu ea trebuia sa lucrez zi de zi. Nu era zi in care sa se poarte frumos, nu era discutie ok intre noi doua. Incepuse sa se poarte super urat cu mine, rand pe rand si cu colegii mei. Era isterica, mai mult nu vreau sa spun, doar ca faptul ca a trebuit sa ii tin piept in fiecare zi de la 8 la 17  si asta m-a facut sa gasesc in mine energia si resurse sa lupt cu atacurile mele de panica si starile de stres excesiv, sa fac fata situatiilor dificile si modului in care ea se purta cu mine.

Te intrebi daca am mers la psiholog? DA. M-a ajutat? NU.  Stii de ce? Pentru ca acasa eram tot eu cu mine si starile mele si tot eu trebuia sa fac fata singura ori de cate ori ma lua anxietatea. Nu puteam sa imi sun psihologul la 3 noaptea, nu puteam sa imi trezesc prietenii, nu puteam sa vorbesc despre asta pentru ca ma gandeam ca oamenii din jurul meu nu au problema asta si poate o sa par nebuna. Mare greseala, 1 din 5 persoane are probleme cu anxietatea, daca am vorbi despre ce simtim, gandim, despre cum simtim nu am mai ajunge sa avem atacuri de panica, sa ne simtim frustrati, suparati.

Au fost ani de zile in care am incercat singura sa inteleg ce se intampla cu mine. Nu am vrut sa discut cu cei din familie pentru ca nu intelegeau, sau eu credeam ca nu ma inteleg. Eram suparata. Mama imi spunea, ,, ce naiba, eu te stiu puternica, da-ti doua si revino-ti. Nu ai voie sa nu faci fata”. Am citit enorm de mult despre ce este anxietatea, ce plante ma ajuta sa fac fata starilor, aveam insomnii, ma trezeam atat de obosita si aveam zile in care nu ieseam din casa. Citeam si imi cautam boli pe net, asa treceau zilele mele pana intr-o zi. Am dat peste un articol in care mai multe persoane povesteau simptome si cum au trecut peste. Una dintre ele zicea ca isi provoca atacurile de panica, ciudat nu? Am inceput sa fac asta, sa vad cum reactionez in starile de anxietate, sa ma cronometrez, sa vad cat tin, in cat timp imi revin si cum ma simt. Stiti cum ma simteam? Eram stoarsa de energie, dar cu fiecare criza eram mai puternica. Singurele pastile pe care le-am luat au fost valeriana si capsulele de passiflora. Plante care ma ajutau sa dorm si sa ma calmez. Am inceput sa ma incarc cu munca la job, sa iau tot felul de proiecte, sa invat sa fac fata stresiului si am reusit. La actualul job, rad colegii de mine si sefa la fel ca sunt ,, mama lor” cand vine vorba sa fac fata stresului sau sa pun presiune sa rezolv ceva.

Cum fac fata starilor? Pur si simplu parasesc mediul care ma streseaza, daca am o problema iau 10 minute pauza, ies la aer, respir pe numar. Incerc sa respir din diafragma nu pe piept, te hiperventilezi si de acolo durerile de piept. Am redus cafeaua, beau ceai verde, fac sport si nu mai fac compromisuri. Spun in fata ceea ce ma deranjeaza si daca nu vreau sa fac ceva refuz politicos. Nu te ajuta sa iti spui ca trebuie sa te calmezi, e un stres suplimentar sa incerci sa te calmezi pentru ca in momentele acelea nu poti sa faci asta, dar totusi cumva in cele 10 minute te linistesti. Sportul ajuta enorm, inveti sa respiri pe efort, sa respiri corect. Mancatul sanatos ajuta, nu sari peste micul dejun, e cea mai importanta masa.

Si totusi ce treaba are toata povestea mea cu moda, in 07 februarie sunt 3 ani de cand scriu pe blog, trei ani de cand nu mai am probleme, trei ani de cand sunt mai puternica, trei ani de cand va stiu pe voi si de cand imi dati energie. Mi-am gasit o sursa de energie si fac ce imi place. Vreau sa iti spun sa fii deschisa provocarilor, sa incepi sa te reorganizezi, sa iti faci timp pentru tine, sa te pui pe tine mereu pe primul loc, sa iti gasesti un hobby, sa investesti timp in intalnirile cu pretenii adevarati, sa stai cu familia, sa iesi in aer liber, sa citesti, sa vorbesti deschis, sa nu crezi ca cei din jurul ta te vor judeca. Cere ajutorul atunci cand simti ca tu nu poti sa te ajuti. Sa accepti ca nu esti perfect, ca nu poti controla totul, nu te supune unui stres suplimentar daca nu e cazul. Asculta muzica, plimba-te, gateste sau fa tot ce iti doresti.

Asta sunt eu, cea din spatele pozelor perfecte realizate de Anita Bejenaru. Daca te dentifici, nu ezita sa imi scrii. Te ajut cu tot ce stiu:)

Cu drag,

Rox

Cea mai mare schimbare pe care mi-a adus-o 2017

Cum am slabit 13 kilograme fara pastile miraculoase?

 

 

You may also like

1 comment

  1. Of, imi pare rau ca ai trecut prin asta. Bun venit in club :)) La mine a fost rau de tot cu atacurile de panica, mi se inclesta tot corpul, venea ambulanta si nu stiau ce sa imi faca….Plangea medicul alaturi de mine, cu mine, ma tinea de mana si zicea ca nu are ce sa imi faca si ca e pacat de tineretea mea….Am scris si eu pe blog despre asta acum o luna parca. Eu am fost vindecata complet de atacuri de panica. Au trecut cativa ani de atunci.Nu la psiholog, nu la cei nspe mii de medici.
    E greu, e groaznic, dar TRECE.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *